Din 2009, în fiecare an vedem același „joc”. O dată sau de două ori pe an, anumiți „jucători de pe piață” ne explică de ce prețurile vor crește în acest an. Cum oamenii sunt pregătiți întotdeauna să audă ce își doresc, pentru câteva săptămâni prețurile cerute cresc. Apoi realitatea își spune cuvântul și anulează toate aceste teorii. Prețurile scad mai mult decât înainte și în câteva luni aceeași oameni apar în media și încep să spună aceeași poveste.
Situația rămâne aceeași:
· Toată lumea așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu economia globală și europeană.
· Toți jucătorii serioși văd prima jumătate a anului 2012 ca fiind „pierdută”.
· Băncile sunt încă blocate, așteptând vești.
· Nu acordă credite, și chiar dacă le acordă, dobânda încă nu este „atractivă”.
· Băncile elene cu prezență în România vor fi, cel mai probabil, primele recapitalizate (se așteaptă ca acestea să primească aproximativ 30-50 miliarde Euro).
· Cum v-am spus în toamnă, în România cererea este dispusa sa plateasca un preț considerabil mai mic decât ce și-ar dori să primească oferta.
· Segmentul de Retail este în creștere, dar nu spectaculos.
· Segmentul Rezidențial continua să fie blocat.
· Segmentul de Birouri se află între realitate și anunțurile „experților”.
· Segmentul Industrial – sectorul logistic este în creștere, dar într-un ritm moderat.
· În plus există multe alte provocări și întrebări în fiecare sector.
Aceasta este situația cu care mă confrunt eu prin activitatea mea din România, la începutul acestui an. Mi-aș dori să primesc argumente SERIOASE care să motiveze creșterea prețurilor în următoarele luni.
Voi ce credeți?
[relevant-to-adsense]

Q: Cum a inceput piata rezidentiala din Iasi anul 2012?
Dan Mihoci: Piata imobiliara se indreapta spre o normalitate, fara pretentii’’sentimentale’’ ale vanzatorului sau cereri nefondate ale cumparatorului cu o nevoie evidenta de consiliere, consultanta atat din partea vanzatorului cat si din partea cumparatorului. In ciuda vremii neprielnice si a instabilitatii politice si economice, piata imobiliara ramane un capitol interesant pentru toata lumea.
Q: In 2011, anul a inceput cu interes mare dar tranzactii putine. Cum a evoluat piata in anul trecut?
DM: Anul 2011 nu ... 
