Cand m-am luptat cu… “Diego Armando Maradona” Problemele importante TREBUIE rezolvate inainte de a investi intr-o proprietate

Nu cunoscusem niciodată un ofiţer birocrat comunist, de cea mai joasă speţă. Nu eram prezent aici în acea perioadă (prima mea ieşire în străinătate, fără a fi însoţit de familie, am făcut-o la vârsta de 14 ani, în anul 1989, când am călătorit ca membru al unui grup de dansuri populare în Italia şi Franţa). Dar, uitându-mă la acest domn, eram convins că dacă aş fi putut să călătoresc în timp, să zicem în 1978, m-aş fi întâlnit cu el stând într-un scaun inconfortabil, în spatele unui birou vechi, „deţinând funcţia extrem de importantă de vice-preşedinte şi având grijă ca idealurile unei societăţi mai bune să fie împărtăşite unor doamne care se ocupau de menţinerea curăţeniei într-o fabrică… din Bârlad sau aşa ceva“.

Morocănosul, lacomul şi  cea care… „Îl aştepta pe unchi să moară!”

Aşa cum se întâmplă destul de des, avusesem destule întâlniri, una după cealaltă, ambele săli de conferinţe fiind mereu ocupate. Din pură coincidenţă, aceasta ocupase sala mică pe care o aveam. Era toamna anului 2006 şi cred că era doar a doua întâlnire pe care o ţineam în acea sală, de aceea nici măcar eu nu mă simţeam în largul meu acolo. Chiar în faţă îl aveam pe domnul despre care v-am vorbit. Purta un costum care îmi amintea de o fotografie pe care o văzusem în albumul tatălui meu, de dinaintea căsătorie cu mama mea (în 1974). Toţi nasturii sacoului erau închişi, chiar dacă luase loc (nici nu m-am deranjat să îi pun în vedere greşeala de stil, eram convins că se pricepea mai bine decât mine), iar burta lui se străduia din greu să rămână în cămaşă (nasturii ar fi putut aplica pentru „venituri suplimentare acordate pentru condiţii dificile de lucru”, ca şi cei de la cămaşa mea). Acesta era „reprezentantul proprietarului” şi era foarte serios şi morocănos. Lângă el, proprietarul unei agenţii cu care colaboram noi. Pentru el, era tranzacţia vieţii lui şi nu putea ascunde acest lucru. Îi sclipeau ochii, din spatele ochelarilor micuţi. Pentru ca totul să fie în regulă, am observat că ţinea degetele încrucişate pe sub masă. Eram convins că deja îşi numărase, în gând, partea care i se cuvenea şi se gândise ce va face cu banii…

Aşezată lângă mine, o agentă care a lucrat pentru mine (o scurtă perioadă de timp, până când ne-am dat seama că nu îi păsa DELOC de interesele clienţilor, încălcând politica firmei; una dintre multele greşeli pe care le-am făcut). Purta haine pe care sunt convins că le-a îmbrăcat la vreo nuntă, un parfum care ar fi provocat leşinul instantaneu al oricui (în Grecia se spune că de un astfel de parfum nu poţi scăpa nici măcar când mori). Faţă de „reprezentantul proprietarului” se comporta ca şi cu un unchi aflat pe patul de moarte şi care ar fi anunţat că înteaga lui avere i se cuvine ei. Dorea doar ca tranzacţia să aibă loc şi nu o mai interesa nimic altceva.

„Nu sunteţi deloc serios, nu aveţi bani, clientul dumnea-voastră este prost şi nu sunteţi capabil să discutaţi probleme de serviciu. Sunteţi un ţăran grec, întoarceţi-vă în satul dumneavoastră!”

După ce am aruncat o privire rapidă spre partea „morocănoasă” şi spre cea „înfometată” a mesei, m-am adresat „reprezentantului”. Am căzut de acord cu clienţii mei că nu era corect ca proprietarul să ridice preţul cu 20 de milioane de euro, exact în momentul în care ne pregăteam să stabilim un pre-contract. Dar, fiind extrem de interesaţi de proprietate, am mărit şi noi oferta, un preţ mai mare, cu o singură condiţie care nu se va negocia: după ce vom cădea de acord asupra preţului, vom semna un pre-contract, iar proprietarul va trebui să ne ofere un document care va constitui dovada legală că terenul nu mai este utilizat ca bază sportivă şi că putem construi acolo. În momentul în care vom intra în posesia respectivului document, trecem la etapa finală, contractul şi achităm imediat suma.

„Reprezentantul” a ridicat din sprâncene în timp ce asculta traducerea. S-a înroşit la faţă, tensiunea arterială probabil că atinsese limita maximă. Brusc, era furios. Pentru o clipă mi-a fost frică că va face infarct (apoi am realizat că acest lucru face parte din spectacol). „Credeam că am venit aici să discut cu o persoană serioasă, cineva care chiar doreşte să achiziţioneze proprietatea. Nu sunteţi deloc serios, nu aveţi bani, clientul dumneavoastră este prost şi nu sunteţi capabil sa purtaţi o discuţie profesională. Sunteţi un ţăran grec, întoarceţi-vă în satul dumneavoastră”, acesta a fost răspunsul lui, spus în aşa fel încât să îmi sugereze că se străduia din greu să nu mă insulte şi mai mult. „Bine, cunosc toate aceste aspecte şi sunt perfect de acord cu dumneavoastră. Dar, care este mai exact problema?”, i-am replicat eu, timp în care cei doi agenţi se albiseră la faţă, privindu-mă cu mânie şi ură.

„Eşti un… malaka! Aşa le spuneţi în greacă proştilor, nu?”

A explodat, roşu la față, scuipându-mi cuvintele în faţă (scuipând chiar mai mult decât cuvinte). „Vrei să cumperi o proprietate sau nu? Dacă da, avocaţii tăi vor rezolva toate problemele. Aceasta nu este problema proprietarului şi ar trebui să ştii asta. Vindem terenul aşa cum este el; ar trebui să ne fii recunoscător că încă mai stăm de vorbă cu tine. Aici tinere, noi facem afaceri şi nu avem timp de pierdut.” Mă pregăteam să aplaud, pentru a-mi manifesta aprecierea faţă de reprezentaţia pe care o dăduse şi cu greu m-am abţinut să nu râd. „Sunteţi drăguţ să îmi daţi exemplul unei singure tranzacţii de milioane de euro în care aţi fost implicat până acum? De asemenea, îmi puteţi vorbi despre vreo tranzacţie încheiată de dumneavoastră în care aţi vândut un teren valorând peste un milion de euro? În orice caz, cunoaşteţi pe cineva care ar investi milioane de euro într-o proprietate fără să se asigure de statutul legal şi tehnic al acesteia?”

 S-a ridicat în picioare şi a făcut un semn tipului care stătea lângă el: „Să mergem, idiotul ăsta nu e deloc serios. Am crezut că te pricepi la afaceri dar eşti un… malaka! Aşa le spuneţi în greacă proştilor, nu?” 

Partea a doua poate fi citita aici