„Vreau 1.500.00 de euro, nu negociez” „Atunci, joacă la loto.” „Bine, atunci 500.000?”

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Astăzi mă aflu în Timișoara, numai pentru câteva ore, dar vineri am fost la Cluj. Toată ziua a fost plină de ședințe și întâlniri, pentru că misiunea mea „fără sfârșit” de a găsi și achiziționa proprietăți bune și avantajoase se tot prelungește. Clujul găzduiește în aceste zile festivalul TIFF, un festival de film care este descris (de către localnici) a fi cel mai important dintre festivalurile românești. Așa că, dacă doriți să gustați din fas-cinaţia lui, să întâlniți VIP-uri și persoane „faimoase”, Clujul este destinația dumneavoastră, în aceste zile.

Cluj, un oraș plin de amintiri…

Această vizită, în afară de o posibilă afacere care este ca și încheiată și de alte câteva discuții pozitive, mi-a oferit plăcerea de a rememora câteva vechi amintiri plăcute… Deobicei am între 7 și 14 întâlniri pe zi. Am muncit din greu și am făcut în așa fel ca toate să fie încheiate cu oameni serioși, cu care să poți discuta afaceri, într-o manieră civilizată. La sfârșitul zilei, important nu este dacă partenerul a acceptat sau nu aface-rea; ceea ce contează este respectul reciproc. Dar… știți, în ultima vreme au cam început să-mi lipsească câte unul, doi oameni neserioși, care să încerce să mă păcălească, de parcă aș fi complet idiot. Să fiu masochist? Posibil… Am mușcat vreodată momeala? Nu, dar tot îmi lipsește sentimentul pe care îl ai atunci când cunoști pe cineva care se crede mult mai inteligent decât tine și care vrea să-ți vândă mizerii, la un preț exorbitant.

Așa se face că experiența prin care am trecut în această vineri mi-a amintit de o întâmplare care a avut loc acum vreo doi ani, în același oraș. Permiteți-mi să v-o împărtășesc și dumneavoastră, pentru că ce mi s-a întâmplat săptămâna trecută sună cam la fel:

„Eu nu o să-ți arăt unde se află pe hartă proprietățile pe care tocmai ţi le-am prezentat, pentru că tu ești bărbat, egal tu ești un porc…” Sfârșitul anului… 2007. Ziua aceea începuse cu un agent imobiliar foarte „amabil”, care a refuzat să îmi indice unde se aflau proprietățile pe hartă, spunându-mi că sunt un bărbat, egal sunt un porc, egal cer prea multe, egal trebuie să fiu pedepsit, iar ea nu va face ceea ce am rugat-o să facă. Această strategie i-a mers bine în fața soțului și a fiilor ei și m-a informat că ea nu intenționează să își schimbe comportamentul acum, la vârsta de 50 de ani (vă dați seama că nu am mai întâlnit-o niciodată pe această doamnă, am căutat alte „animale”, care să-mi semene, la grădina zoologică…).

A urmat apoi o altă doamnă, care avea aproximativ aceeași vârstă: puțin naivă, dar foarte sinceră și serioasă. Încerca, din răsputeri, să se poarte profesionist și eu apreciez întotdeauna bunele intenții (cel puțin în cazul începătorilor). Am făcut împreună câteva afaceri, până a venit vremea să prindem „o oportunitate”. Am mers să vizităm un centru comercial din centru, unde am dat printr-o „coincidență” de unul dintre proprietari.

Costum, fără cravată și… papuci în picioare!

Ador senzaţia de aer rece care îți bate în față şi te răcorește. În acea seară de decembrie, în Cluj era îndeajuns de rece încât să mă facă să-mi aranjez hainele pe mine ca să stea mai strâns, dar mă bucuram de prospețimea aerului… Mă ajuta să uit de întâlnirile pe care le avusesem în acea zi.  În stânga am admirat faimoasa biserică din Piața Unirii și m-am îndreptat, cu pași repezi, spre destinația mea…

Ajuns acolo, am întâlnit un străin, îmbrăcat într-un costum portocaliu, fără cravată, dar altul era detaliul „mortal”: avea Papuci în picioare, nu pantofi! Avea o barbă „artistică”, iar ochii îi erau „pierduți în spațiu”, fiind plictisit, cu siguranță. Cine știe de ce? Poate din cauză că o mulțime de oameni îi promiteau încheierea contractului, dar nici unul n-a luat nicio măsură în acest sens. Avea cămașa scoasă din pantaloni, ca o „declarație a spiritului independent”, bănuiesc. Știți, fiecare dintre noi are propriul său stil, așa că nu am comentat nimic despre acest aspect, mi-am făcut griji numai pentru picioarele lui, pentru că intrau în nămol, iar acel loc era foarte noroios… Nu prea vroia să îmi arate locul, în realitate a fost puțin deranjat de faptul că îi puneam întrebări etc, așa că la un moment dat m-a întrerupt și a stabilit el termenii conversației noastre:

„Și de ce ți-aș da un preț?”

Așa a început conversația…

– Ok, ai văzut destul. Dacă îl vrei, arată-mi banii și cumpără-l, dacă n-ai banii, poți să pleci.

– Care este prețul terenului?

– Hmm, cât crezi că valorează?

128 de euro.

– Ce, 128 de euro? Ce înseamnă asta?

– Atât cred eu că valorează terenul.

– Doamnă, de ce mi l-ați adus aici pe acest domn? De ce mă faceți să-mi pierd timpul?

– Domnule, nu vă supărați, am intervenit eu. Vă rog să fiți amabil și să-mi spuneți un preț pentru proprietatea dumneavoastră, un preț pe care ați evitat să-l transmiteți consultantului de imobiliare cu care colaborez.

Dar de ce să-ți dau un preț?

Bănuiesc că m-ați chemat ca să-mi vindeți proprietatea dumneavoastră. Sper că nu credeați că sunt de la Societatea Națională de Statistică, că mă aflu aici pentru a face o cercetare a pieței…

Eu nu vreau să vând, ea mi-a spus că vrea să-mi aducă pe cineva care vine cu o ofertă impresionantă.

– Și 128 nu e destul de tentant?

„1.500.000 de euro, nu negociez”

Acest domn remarcabil a stat puțin pe gânduri, s-a scărpinat în cap cu unghia lui lungă (de la degetul mic al mâinii stângi).

Nu, dă-mi tu un preț, eu nu intenționez să ți-l dau pe-al meu.

– În acest caz trebuie să îți mulțumesc pentru timpul acordat și să-mi iau la revedere, eu nu cumpăr proprietăți care nu au nici un preț, nici măcar unul orientativ, doar ca să mă aflu în treabă.

Bine, 1.500.000 de euro.

– Intenționezi să-mi vinzi și alte terenuri la prețul acesta?

– Nu, doar pe ăsta.

Așadar, un teren nearendat, gol, fără nimic… și tu vrei atâția bani pentru o suprafață atât de mică?

– Da, și pentru tine prețul NU este negociabil. Citește-mi pe buze, un milion cinci sute de mii de euro. A rostit rar fiecare literă în parte, să mă ajute, probabil să înțeleg mai bine prețul (știu că mulți mă iau de fraier, încearcă să mă prostească, dar el a fost primul care să mă considere și retardat, pe deasupra. Ce progres, nu?!).

„Mai bine joci la loto”

– Am înțeles, mulțumesc pentru timpul acordat, nu vreau să vă mai rețin.

– Dar de ce? Mi-au spus că tu cumperi multe proprietăți, ce înseamnă pentru tine 1.500.000 de euro?

– Exact cât înseamnă și pentru tine, cât și pentru restul oamenilor din această lume. Așa că, dacă vrei 1,5 milioane, cred c-ar fi mai bine să joci la loto. Înțeleg că au multe câștiguri atractive, așa că m-aș bucura să aud că, mai devreme sau mai târziu, un clujean a fost norocos și a dat lovitura.

M-am îndreptat spre ieșire, căutând cu atenție un petec de pământ – „nu atât de murdar” – pe care să pot călca.

„Bine, atunci cu 500.000 de euro, ce zici?”

– Stai așa, stai un pic… „@#[email protected]#$” (cred că mi-a adresat, pe limba lui, niște cuvinte de mare compasiune și apreciere). Bine, atunci ți-l las la 500.000 de euro, ce zici?

M-am oprit și m-am întors spre el:

– Dar ați spus că prețul nu poate fi negociat.

Da, pentru că inițial m-am gândit că vrei să îl cumperi la prețul acesta, dar dacă chiar vrei terenul ți-l dau și cu 500.000 de euro. Dacă ai banii, desigur, pentru că sunt convins că nu ai niciun euro în buzunar, în afară de costumul de pe tine. Dacă ai, haide, dovedește-mi că ai!

Cum vrei să-ți dovedesc?

Dă-mi ACUM 500.000 și proprietatea e a ta.

Fără niciun avocat, fără nimic?

Îți dau cuvântul meu, ajunge!

– Aș vrea să rămânem prieteni, să mergem împreună la băute, tu să-ți bei paharul de whisky, probabil, și eu să-mi iau un suc de portocale.

– Despre ce vorbești?

– Nu știu, dar sunt sigur că rezolvăm noi cumva. Știi, de exemplu, vreo echipă românească de fotbal? Ții cu Dinamo? Sau ești stelist, ca majoritatea prietenilor mei, pentru că cele mai multe dintre femei țin cu Steaua?

Vorbitul cu precipitații, egal o „baie” foarte neplăcută

– Nu te înțeleg, ești pierdut în spațiu? Despre ce p… mea vorbești?

– Domnule, dumneata mi-ai mai vinde proprietatea, dacă te-aș fi insultat?

– Nu.

– Deci, pentru același motiv, nici eu nu o să cumpăr, nu îmi inspiri încredere.

– Și tu îmi spui asta mie în față?

– De ce, ai fi preferat să o scriu mai întâi pe hârtie și să ți-o dau?

– Cară-te până nu-mi chem „prietenii” să te omoare-n bătaie, țipă și mă umplu de precipitații.

Dintr-o dată, aerul rece nu mai era atât de plăcut… După „baia imposibil de evitat” pe care tocmai o primisem, am lăsat-o pe reprezentanta mea să discute cu el, adică să-l asculte probabil cum se plânge că „ea trebuie să îi aducă investitori serioși, nu oameni proști și săraci, pentru că el nu are timp de pierdut etc”. Îndreptându-mă spre hotel, mă simțeam destul de jenat de toată situația. Dar, când am ajuns să fac o baie și am reconstituit în minte întreaga scenă, mi-a apărut un larg zâmbet pe față…

P.S.: Până la urmă, acel domn nu a reușit să își vândă proprietatea. Se pare că el însuși era un intermediar, care încerca să negocieze, în numele proprietarului inițial al terenului, dar care vroia, în același timp, să-și îmbunătățească și propriile câștiguri. L-am mai întâlnit o dată în cursul anului 2009, era îmbrăcat cu aceeași cămașă tipică, în București, de această dată. L-am salutat, dar nu și-a amintit cine eram. Ce păcat, o potențială prietenie a luat sfârșit, chiar înainte să înceapă…

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Ce părere aveţi?