Clientul intreaba: “De ce ne trateaza agentii cu imobiliari cu fite?”

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Acest articol a fost publicat pe data de 21.03.2010

V-am spus in mai multe randuri ca piata nu isi va reveni daca vom fi in continuare ca si in trecut, facand aceleasi greseli. De asemenea nu am incetat niciodata sa pun accentul pe faptul ca principiul de baza ar trebuie sa fie urmatorul: „Clientul este Regele”. Dar chiar si acum, in vreme de criza majora, se pare ca oamenii nu se schimba. Am primit mai multe mesaje din partea investitorilor care sunt dezamagiti de comportamentul agentilor (sau consultantilor) imobiliari fata de ei. Am ales sa raspund emailului din partea unei doamne care a investit deja.

„De ce ne trateaza agentii imobiliari cu FITE?”
„…Si o intrebare: de ce ne trateaza de sus agentii imobiliari? serios, eu nu am inteles niciodata asta. Nu mi-am cumparat casele cu credit, ci cu bani stransi lunar, deci stiu cat de greu este sa strangi sa zicem 100.000 de mii de euro. Nu ma asteptam sa ma aprecieze in mod deosebit, adica sa ma trateze intr-un fel slugarnic, nici vorba, dar am ramas surprinsa de atitudinea lor: toti, fara exceptie, ma tratau de sus, spunandu-mi ca am prea putini bani, ca asta e o suma minora, si alte lucruri care sa ma faca sa ma simt foarte prost, desi potentialul comision de la mine era cat venitul meu pe o luna. Vad ca si pe dvs. va trateaza oamenii astia intr-un fel, ca si cum ei ar avea milioanele si nu clientii dvs. Si sunt nelamurita: castiga atat de mult agentii astia, incat un comision de, sa zicem, 3000 de euro, este putin si de asta isi bat joc de noi? Au castigat in trecut atat de mult? Si daca da, au ei o putere de cumparare atat de mare, sau…? E doar o atitudine?”

(Pentru restul emailului, mergeti in josul paginii, sub articolul meu.)

Nu toti agentii imobiliari sunt asa dar intr-adevar marea lor majoritate sunt fitosi
In primul rand, haideti sa nu generalizam. Exista companii si profesionisti care inca procedeaza corect in ceea ce fac, care isi respecta clientii si preocuparile, temerile si strategiile acestora. Dar din nefericire nu este cazul multora. Este adevarat ca marea majoritate a persoanelor implicate in domeniul imobiliar au fite, si se comporta ca niste „mici Zei”. Cel mai amuzant este atunci cand vezi tineri, aflati la nivelul de jos al vietii lor profesionale si care, atunci cand tu ii tratezi cu respect, ei te trateaza urat. (Presupun ca acest lucru ii face sa se simta „cineva”).

Prefera sa isi schimbe meseria decat sa devina seriosi…
Stiu ca acest lucru nu constituie o usurare pentru dumneavoastra, dar dati-mi voie sa va asigur ca aceasta majoritate de oameni neseriosi au acelasi comportament nu doar fata de clienti, ci si fata de celelalte companii, avocati, contabili, arhitecti si oricine altcineva cu exceptia unor persoane pe care le considera a fi FOARTE bogate. Cand le identifica pe acestea, vor incerca sa le faca pe plac prin orice metoda posibila, sa le minta cat mai mult cu putinta iar dupa ce vor avea comisionul asigurat pur si simplu vor „inceta sa mai fie interesati”. Va rog, nu imi spuneti ca ma insel. Pe parcursul lui 2009, cand situatia a luat o turnura negativa, s-au aflat printre acestea si „nume mari” care si-au abandonat complet zeci de clienti.

O piata fara reguli, o societate cu modele de urmat nepotrivite
Toate acestea sunt simptome care au radacini diferite. Sa mergem la radacinile problemei:

  • Cine se implica in imobiliare? Oricine doreste (Toti si-au facut intrarea astfel, inclusiv eu).
  • Exista vreo scoala serioasa in domeniu pe care ar putea sa o urmeze cineva? Nu, doar un curs post-liceal urmat de cateva zeci de persoane. Profesorii de acolo isi dau silinta, dar nu este suficient pentru a educa o tara intreaga.
  • Exista vreo lege care sa reglementeze activitatea unei companii imobiliare? Exista cateva interdictii juridice, dar exista de asemenea si prea multe „cai de scapare” pentru cei care vor sa le ocoleasca.
  • Care este perceptia comuna despre domeniul imobiliar? „Banii se fac doar prin detinerea catorva informatii. Daca esti un smecher priceput, reusesti sa pacalesti pe toata lumea si sa castigi mai mult. Atunci iti poti cumpara tot ce iti doresti si vei fi IMPORTANT”.
  • Cine sunt cei care au intrat pe piata imobiliara in ultimii ani? 80% dintre acestia isi doreau doar sa obtina bani cu usurinta. De obicei au avut norocul sa isi implineasca visele, fara sa aiba nevoie de prea multe titluri universitare si un loc de munca tipic, „la birou”.
  • Ce a urmarit aceasta societate pe parcursul ultimilor ani? De asemenea, sa obtina bani cu usurinta. Cei mai seriosi sunt aproape perceputi ca si persoane cu „o activitate mentala redusa”.
  • Exista educatie cu privire la bune practici si etica in afaceri? Nu, absolut deloc. Deschideti un ziar astazi si veti citi despre cum fac oamenii bani pacalindu-i pe ceilalti. Barbatii trebuie sa fie duri, mincinosi si „rai” pentru a fi „la moda”, in vreme ce femeile ar trebuie sa fie pregatite in orice moment sa isi dea jos hainele pentru a avea success. Vreo mentiune despre cum sa fac banii prin munca? (O gluma buna…)
  • Acum adaugati sute de mii de clienti… In vreme ce segmentul a fost complet dezorganizat, Romania a atrasmii si mii de investitori, iar in plus si piata locala s-a trezit la viata si a hranit sistemul cu atat de multi investitori romani. Astfel ca pana si cel mai prost dintre cei mai prosti a avut ocazia sa castige suficienti bani, sa isi cumpere o masina, sa isi schimbe nivelul de trai. De ce ar trebui sa ii pese acestuia de respectul fata de clienti, cand clientii aproape ca il implorau sa ii gaseasca o proprietate?
  • Este acest lucru valabil doar in domeniul imobiliar? Nu, bineinteles ca nu. Asa cum am explicat si in trecut, intr-o societate in care nimeni nu are incredere in nimeni, toate aceste probleme evolueaza si ii otravesc chiar si pe cei care pornesc la drum cu cele mai bune intentii.
  • Concluzia: Niciun cadru legal, nicio legislatie serioasa, perceptia comuna despre a obtine bani cu usurinta, nivel redus al educatiei despre bune practici si etica in afaceri, prea multi clienti pe parcursul ultimilor ani. Cum multi membri ai acestei societati au pierdut legatura cu lumea reala, la fel s-a intamplat si celor ce lucreaza in domeniul imobiliar. Si nu vor sa se schimbe! (Va amintiti aceasta poveste? http://www.iliaspapageorgiadis.ro/top-5-comportamnete-in-2009-%E2%80%9Cprefer-sa-mor-de-foame-decat-sa-lucrez-in-stilul-tau%E2%80%9D/)

Astfel, oamenii va trateaza cu fite pentru ca asta este ceea ce au invatat sa faca si este singura metoda prin care se simt importanti. Dar de ce nu ii respingeti si dumneavoastra?

Ii rasplatiti pe profesionistii seriosi si cinstiti atunci cand ii intalniti?

Da, exista multi profesionisti in domeniul imobiliar care nu sunt cinstiti si au o abordare „gresita”. Dar dumneavoastra, clientii, sunteti siguri ca faceti parte din categoria celor „corecti”? Ca ii rasplatiti pe profesionistii seriosi, cinstiti, care muncesc din greu si manifesta respect fata de banii dumneavoastra? Ar trebui ca acestia sa isi primeasca onorariile lor decente pentru a putea in continuare sa fie in stare sa va trateze cu respect, sa va rezolve problemele si sa constituie un factor important in povestea dumneavoastra de success.

Da, atat de multi agenti nu sunt buni. Da, sunt fitosi. Dar fiti siguri ca ii veti respecta pe cei care nu sunt asa. Daca nu o veti face, atunci nu va plangeti nici de cei care nu sunt buni.

Duminica, 07.03.2010, D-ra. Corina L. a scris urmatoriul comentariu legat de articolul http://www.iliaspapageorgiadis.ro/when-i-was-too-coward-to-buy-a-landopposite-the%E2%80%A6-parliament-palace/:

„Felicitari pt. acest blog, este fascinant si pe deasupra, mai spuneti si lucrurilor pe nume ! Excelent.

Apropo de ultimele dvs. postari: mi s-a parut de toata jena un detaliu…. cel cu chelnerul care voia sa ii platiti apa plata nedesfacuta. Din pacate balcanismul este in floare la noi si putini stiu sa se poarte civilizat, si eu sunt la origine din Grecia si am vazut cu suprindere ca suntem atat de asemanatori, noi romanii, cu grecii, incat vazand ce defecte ne gasesc ei noua, putem sti care sunt de fapt problemele lor. Si invers, desigur. Iar aceasta tendinta de a PACALI mereu este adanc inradacinata… probabil este o consecinta istorica a ocupatiei turcesti/razboaielor, cand nimic nu era sigur, si singura sansa era sa te asiguri ca dai ACUM tunul cel mare, ca maine, nu se stie ce se va intampla…

Oricum, v-am scris ca sa va intreb ceva. Eu una, desi am cumparat cateva apartamente prin Bucuresti (nimic important, doar cateva mici investitii ca sa nu stea banii in banca, motiv pt. care mereu mi s-a spus „aaa, doamna, pai nu va permiteti, aveti foarte putini bani, cu banii astia abia daca luati in militari poate, nu in centru”; dupa un an de cautari am luat in centru, fara bulina, si fara agent: o casa nu e o pereche de pantofi, nu ma grabeam!), si desi am intalnit o multime de agenti imobiliari care mi-au facut sila de aceasta meserie si care m-au tratat mereu de sus, am inteles din blogul dvs. CE FACE un agent si/sau un consultant imobiliar ca sa isi merite banii.

Deci, daca asta faceti, felicitari si sper sa puteti schimba macar cu un grad mentalitatile despre servicii. Imi imaginez ca sunteti platit pe masura, genul asta de know-how pe care il aduceti este extrem de pretios.

Si o intrebare: de ce ne trateaza de sus agentii imobiliari? serios, eu nu am inteles niciodata asta. Nu mi-am cumparat casele cu credit, ci cu bani stransi lunar, deci stiu cat de greu este sa strangi sa zicem 100 de mii de euro. Nu ma asteptam sa ma aprecieze in mod deosebit, adica sa ma trateze intr-un fel slugarnic, nici vorba, dar am ramas surprinsa de atitudinea lor: toti, fara exceptie, ma tratau de sus, spunandu-mi ca am prea putini bani, ca asta e o suma minora, si alte lucruri care sa ma faca sa ma simt foarte prost, desi potentialul comision de la mine era cat venitul meu pe o luna. Vad ca si pe dvs. va trateaza oamenii astia intr-un fel, ca si cum ei ar avea milioanele, si nu clientii dvs. Si sunt nelamurita: castiga atat de mult agentii astia, incat un comision de, sa zicem, 3000 de euro, este putin si de asta isi bat joc de noi? Au castigat in trecut atat de mult? Si daca da, au ei o putere de cumparare atat de mare, sau…? E doar o atitudine? Inteleg atitudinea asta cand e vorba de o cacealma sau un bluff cu o suma mare, dar cand venitul tau lunar e facut din mai multe comisioane de la mai multi clienti, nu ai interesul sa ii tratezi bine ca sa lucreze cu tine si sa iti iei banii?

Si iata, un alt exemplu de atitudine:

http://www.blogdebucurestean.ro/2010/03/criza-imobiliara-n-a-rezolvat-problema-cea-mai-grava-atitudinea.html

O zi buna,

Corina”

 

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

1 Comentariu

  1. Adrian Vasile 22 Nov 2010
    Răspunde

    Buna seara.
    Felicitari pentru activitatea dvs. si efortul depus pentru construirea unui mediu serios si corect in imobiliar.
    Subscriu la cele afirmate in articol, aproape pane la ultima virgula.
    Noi de asemenea lucram in aceeasi directie cu dvs. si suntem constienti ca e un drum lung. Asta e.
    Succes!

Ce părere aveţi?