Romania vazuta de mine

Filmul celei mai mari insolvenţe imobiliare: cum s-a prăbuşit afacerea de 120 mil. euro a turnurilor Asmita Gardens


În 2007 dezvoltatorii proiectului Asmita Gardens din Bucureşti vindeau câte un apartament pe zi. În ultimele şapte luni, nu a mai fost vândut niciun apartament, astfel că proiectul a intrat în cel mai mare dosar de insolvenţă al pieţei imobiliare locale. Turnurile Asmita Gardens, care domină prin înălţimea lor de până la 24 de etaje platoul Văcăreşti din sudul Capitalei, au intrat la începutul săptămânii în insolvenţă la cererea băncii elene Alpha Bank, cea care a finanţat cu 70 de milioane de euro investiţia de 120 [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

KO Asmita: Mai are vreo sansa proiectul care se scumpea cu 60% in anii de boom?


Vanzarile apartamentelor din cadrul proiectului Asmita Gardens au inceput la jumatatea anului 2006 la pretul de 1.000 euro/mp si in urmatorii doi ani au crescut cu 60%, pana la 1.600 euro/mp. Proiectul, aflat acum in insolventa, va fi scos la vanzare initial la pretul de constructie, respectiv circa 1.000 euro/mp, insa administratorul judiciar nu exclude o ieftinire cu pana la 30%. Proiectul Asmita, amplasat pe Spaiul Unirii, a necesitat o investitie de 120 de milioane de euro, dintre care 70 de milioane de euro au provenind de la Alpha Bank, care a cerut acum insolventa complexului. Din cele [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Filmul unei insolvente de 120 mil. euro: Asmita Gardens


Proiectul rezidential Asmita Gardens, amplasat pe Splaiul Unirii din Bucuresti, a fost lansat in anul 2005 si construit in perioada 2006-2010, in urma unei investitii de 120 de milioane de euro. Citeste in slide-urile de mai jos cum s-a transformat o astfel de investitie in cea mai mare insolventa din piata imobiliara. 2005: Anuntarea proiectului Compania indiana Asmita anunta dezvoltarea primul ansamblu de locuinte in blocuri-turn de pe piata romaneasca, localizat langa podul Mihai Bravu din Bucuresti, agentul de vanzare fiind consultantul imobiliar Colliers. Primele blocuri-turn urmau sa [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Proiectul Asmita Gardens, cea mai mare investiţie rezidenţială, a intrat în insolvenţă


Proiectul Asmita Gardens din Bucureşti, cea mai mare investiţie într-un proiect rezidenţial – circa 120 de milioane de euro – a intrat în insolvenţă la cererea băncii Alpha Bank, după ce mai mult de 400 de apartamente din cadrul proiectului au rămas nevândute. Asmita este format din şapte turnuri cu aproape 800 de locuinţe construite la intersecţia dintre Calea Văcăreşti şi splaiul Dâmboviţei, proiect în cadrul preţurile apartamentelor cu două camere porneau de la 120.000 de euro, în timp ce penthouse-urile erau evaluate la 1 milion de euro. Tribunalul [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Turnurile Asmita, cel mai scump proiect, au intrat în ceaţa unui dosar de insolvenţă cu Alpha Bank


Alpha Bank a cerut intrarea în insolvenţă a firmei Asmita Gardens, dezvoltatorul proiectului, după ce vânzările în blocurile cu aproape 800 de apartamente au fost sistate de mai bine de şase luni. Proiectul de locuinţe Asmita Gardens din Bucureşti, care cu o investiţie de circa 120 mil. euro poate fi considerat cel mai scump ansamblu rezidenţial construit pe piaţa locală de un investitor privat, ar putea intra în insolvenţă în următoarea perioadă la solicitarea Alpha Bank, finanţatorul proiectului. Cele şapte turnuri cu până la 24 de etaje [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Se mai prăbuşeşte un ansamblu rezidenţial: Alpha Bank a cerut insolvenţa Asmita Gardens


Valul de insolvenţe care a împânzit piaţa imobiliară din România a mai lovit un proiect rezidenţial. Alpha Bank a cerut în instanţă insolvenţa companiei care dezvoltă turnurile de locuinţe Asmita Gardens de pe Splaiul Unirii. Cererea a fost depusă ieri de principalul finanţator al proiectului prin intermediul firmei AGI – RRE PARTICIPATIONS 1. Termenul de judecată a fost stabilit de instanţă pentru data de 6 februarie 2012. Complexul Asmita Gardens este deţinut în proporţii egale de compania Charlemagne, prin intermediul fondului European Convergence [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Alpha Bank a cerut insolvenţa Asmita Gardens


Soarta unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte rezidenţiale din Bucureşti se va decide în tribunal. Se pare că răbdarea băncii finanţatoare a luat sfârşit. În plus, dezvoltatorii proiectului mai sunt implicaţi şi într-o dispută cu Strabag. AGI – Rre Participations 1 Limited, prin mandatar Alpha Bank România SA, a depus ieri, 10 octombrie, o cerere de intrare în insolvenţă a firmei Asmita Gardens SRL, prin care s-a construit proiectul Asmita Gardens. Termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 6 februarie 2012, potrivit cererii depuse [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]
Proiectare și design MACSIT Pro Service S.R.L.