Romania vazuta de mine

Victorie pe terenuri pentru prefect


Curtea de Apel Constanţa a admis recursul formulat de prefectul Claudiu-Iorga Palaz în dosarul 6168/118/2010 având ca obiect anularea Hotărârii nr. 9/2010 a Consiliului Local al comunei Chirnogeni, prin care s-a aprobat darea în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa a unor imobile (terenuri) în vederea înfiinţării de pepiniere silvice în comuna Chirnogeni, localitatea Plopeni Decizia este definitivă şi irevocabilă, terenul rămânând în continuare în posesia unităţii administrativ-teritoriale Chirnogeni. Povestea [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Proiectul pasarelei peste râul Topolog a fost modificat


Din cauza faptului că albia râului Topolog s-a lărgit, proiectul pentru construirea unei pasarele pietonale peste acesta a suferit modificări. Proiectul de realizare a unei pasarele pietonale pentru ca localnicii să poată trece dintr-o parte în alta a localităţii este unul mai vechi, dar care nu s-a concretizat până la acest moment. Potrivit celor declarate de primarul comunei Saraiu, Vasile Băjan, albia râului s-a lărgit de la 22,6 metri la 31 de metri. Acum există un singur pod în localitate pe care se poate traversa râul, iar locuitorii de la capătul [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Noi linii de transport în comun, odată cu inaugurarea Maritimo Center


Datorită inaugurării din data de 28 octombrie a centrului comercial gigant, Maritimo Shopping Center, situat pe Aurel Vlaicu cât şi lucrărilor de sistematizare din zona Tom, Carrefour, constănţenii vor beneficia de noi linii de transport în comun, dar şi de modificări ale aspectelor cu privire la transport. Noul mall, care-şi va deschide porţile publicului larg la sfârşitul lunii octombrie, va aduce după sine două noi linii de transport în comun, 43M şi 101M, şi trei linii maxi taxi. În zona centrului comercial Tom, accesul autoturismelor se face deja [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

S-a aprobat finanţarea pentru canalizarea de la Poarta Albă


După mai multe încercări de a realiza sistemul de canalizare în toată comuna Poarta Albă, primarul Vasile Delicotti a primit, în urmă cu două zile, aprobarea pentru finanţarea proiectului cu fonduri obţinute prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. „Am obţinut în sfârşit finanţarea, este vorba despre aproximativ 80 de miliarde de lei vechi, bani care vor fi necesari pentru realizarea lucrării de canalizare pe cuprinsul întregii comune, puţin peste 20 de kilometri", spune primarul. Săptămâna viitoare, licitaţia [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Aşa va arăta Maritimo Shopping Center


                                            Cel mai mare mall de pe litoral se va inaugura pe 28 octombrie. Maritimo Shopping Center, situat pe Bd. Aurel Vlaicu, va găzdui brand-uri renumite precum Zara, Bershka, Pull & Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti, H&M, C&A, New Yorker şi Peek & Cloppenburg, Hervis, Zoomania, Humanic şi New Look. Maritimo Shopping Center înseamnă 50.000 mp de spaţii comerciale, dintre care un supermagazin Auchan de 16.000 [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

La Pantelimon se va construi o fabrică de ecologizare a solului


Primăria Pantelimon a scos la licitaţie, în urmă cu câteva zile, un teren pe care urmează a se construi o fabrică ecologică de prelucrare a solului şi de tratare a acestuia. Solul pe care investitorii îl vor prelucra şi îl vor face productiv este cel infestat cu diferite produse şi provine de pe teritoriul României. Primarul din Pantelimon, Vasile Neicu, încearcă să ofere locuitorilor din comuna pe care o conduce condiţii de trai cât mai bune, astfel încât şi administraţia locală să poată funcţiona în condiţii cât [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Nu se mai fac extrageri pentru locuinţele ieftine


Până pe 9 septembrie a.c. au fost finalizate 11 din cele 18 blocuri ale cartierului pentru tineri: BN3, BN4, BN5, BN6, BN7, BN8, BN9, BN12, BN13, BN14 şi BN15 Pe site-ul Primăriei s-au publicat informaţii suplimentare despre ansamblul de locuinţe ieftine pentru tineri din Baba Novac. Aşa că aflăm că nu se mai fac extrageri pentru apartamentele rămase în Baba Novac ci, „cei care au depus cerere (dosar) după data de 1 iulie a.c. pot primi repartiţie, după validarea acestora de către Comisie". O altă modificare de la prevederile iniţiale este cea dispusă [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]

Reabilitare şi extindere la clădirea „monument istoric” a Primăriei Pecineaga


De două săptămâni, de când au început lucrările de reabilitare şi extindere a clădirii în care funcţiona până acum Primăria Pecineaga, toţi angajaţii au fost mutaţi în sediul fostului CAP din localitate. Anunţul referitor la câştigătorul licitaţiei privind reabilitarea şi extinderea sediului primăriei a fost publicat zilele trecute pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice. Astfel, potrivit anunţului de atribuire numărul 141755/12.09.2011, contractul pentru extinderea sediului primăriei a fost predat către SC ANTICUS [...]Bookmark

[relevant-to-adsense]
Proiectare și design MACSIT Pro Service S.R.L.