Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, poate menţine clauza de forţă majoră, activată la sfârşitul lunii septembrie, în contractul de livrare a energiei către Energy Holding, o companie care cumpără energie direct de la Hidroelectrica pe baza unor contracte bilaterale şi la preţuri mai mici decât cele de pe bursa de energie OPCOM, potrivit unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti. Din cauza scăderii debitelor râurilor care alimentează lacurile ce deservesc hidrocentralele, Hidroelectrica nu a mai putut să îşi [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Hidroelectrica va rezilia acordurile de vanzare a energiei care nu au fost semnate pe bursa
Contractele bilaterale de vanzare a energiei de catre compania de stat Hidroelectrica vor fi reziliate "la primul termen posibil", cu exceptia acordurilor incheiate prin bursa de energie OPCOM. "Conducerea Hidroelectrica a transmis, la inceputul acestei saptamani, catre beneficiarii contractelor bilaterale care nu au fost tranzactionate pe OPCOM, notificarea privind intentia de reziliere a contractelor aflate in derulare, la primul termen posibil, in conformitate cu prevederile legale si contractuale", se arata intr-un comunicat al companiei de stat, potrivit Mediafax. Transmiterea [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Hidroelectrica cere scumpirea energiei electrice livrate populaţiei
Compania cere o majorare a preţului de cel puţin 3,5%, pentru a compensa pierderile cauzate de secetă Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţară, a solicitat Autorităţii de Reglementare (ANRE) o creştere a tarifului la energia electrică livrată în regim reglementat, de cel puţin 3,5%, a declarat directorul general al companiei, Constantin Trihenea. Dacă solicitarea va fi aprobată de ANRE, tarifele la energia livrată populaţiei şi firmelor vor creşte, cel mai probabil, de la începutul anului viitor. Directorul general a spus că [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Hidroelectrica vrea sa creasca preturile la energia electrica cu 50%
Producatorul de electricitate Hidroelectrica a solicitat Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) marirea preturilor la energia electrica livrata catre populatie incepand cu 1 ianuarie 2012. „Obiectivul nostru este de livram energie ieftina, dar nu la nivel de jumatate de pret”, a declarat Constantin Trihenea, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie din Romania. Compania vrea sa creasca preturile pentru a acoperi pierderile cauzate de seceta. Astfel, daca solicitarea Hidroelectrica va fi aprobata, preturile la energie ar [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Top 5 news green energy 07.11.2011-11.11.2011
1. “Baietii destepti” ai Clujului – http://www.iliaspapageorgiadis.ro/?p=12742 2. E.ON: România trebuie să recâştige încrederea investitorilor în sectorul energetic – http://www.iliaspapageorgiadis.ro/?p=12863 3. Productia de energie eoliana creste profitul EBITDA al CEZ – http://www.iliaspapageorgiadis.ro/?p=13032 4. Un nou semnal de alarmă. Transelectrica: Legarea eolienelor la reţea costă 500 mil. €. Nu avem aceşti bani 5. Hidroelectrica: Situaţia de forţă majoră se menţine – http://www.iliaspapageorgiadis.ro/?p=13138 [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Bruxelles-ul analizeaza contractele Hidroelectrica cu Arcelor Galati si Alro Slatina
Comisia Europeana (CE) analizeaza contractele incheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galati si Alro Slatina, dar si cu unii distribuitori de energie cu amanuntul, pe motiv ca acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pietei, a declarat vineri Joaquin Almunia, vicepresedinte al CE, informeaza Mediafax. "Stiu ca trecem prin vremuri grele, dar subventiile indirecte nu sunt o solutie pentru a rezolva anumite probleme din diverse sectoare. Prin tarife reduse la electricitate acordate anumitor jucatori, se reduce prețul de cost la beneficiar, dar sunt periculoase pentru concurența. Analizam [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Ruşii, loviţi unde se credeau asiguraţi. Hidroelectrica a tăiat cu 60% livrările de energie ieftină către Alro. Compania îşi reduce producţia
Producătorul de aluminiu Alro Slatina a închis o hală de producţie şi se chinuie să le ţină în funcţiune pe celelalte cinci din cauza reducerii livrărilor de energie de către Hidroelectrica. Cel mai mare consumator de energie din România este obligat acum să cumpere energie direct de pe piaţă, la costuri mult mai mari. Conducerea producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), parte a grupului Vimetco controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, a început procedurile de închidere a uneia dintre cele şase hale de electroliză destinate producţiei [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]Hidroelectrica a angajat o linie de credit de 120 mil. lei de la BT
Producatorul de energie Hidroelectrica a contractat o linie de credit in valoare de 120 de milioane de lei de la Banca Transilvania (BT), pentru finantarea capitalului de lucru al companiei de stat. Creditul urmeaza sa fie rambursat intr-o perioada de un an. "Creditul a fost semnat astazi, 14 octombrie, la sediul Hidroelectrica", potrivit unui anunt al companiei. Hidroelectrica este una dintre cele mai mari companii din Romania. In 2010, compania a avut o productie de 19,8 TWh cu o putere totala instalata de peste 6.400 MW. Compania furnizeaza circa 30% din productia totala de [...]Bookmark
[relevant-to-adsense]

Q: Cum a inceput piata rezidentiala din Iasi anul 2012?
Dan Mihoci: Piata imobiliara se indreapta spre o normalitate, fara pretentii’’sentimentale’’ ale vanzatorului sau cereri nefondate ale cumparatorului cu o nevoie evidenta de consiliere, consultanta atat din partea vanzatorului cat si din partea cumparatorului. In ciuda vremii neprielnice si a instabilitatii politice si economice, piata imobiliara ramane un capitol interesant pentru toata lumea.
Q: In 2011, anul a inceput cu interes mare dar tranzactii putine. Cum a evoluat piata in anul trecut?
DM: Anul 2011 nu ... 
