Italianul, grecul, batranul din Timisoara si fugarul de etnie rroma

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

(prima parte)

„Ma scuzati, sunteti grec?” ma intorc eu inspre vocea care astepta in spatele meu la rand. Am vazut un barbat care ma intreba in limba greaca despre nationalitatea mea. „Avand in vedere ca vorbesc greaca, este foarte probabil, nu?” „Nu vreau sa par nepoliticos, dar am auzit discutia dumneavoastra la telefon. Lucrati in domeniul imobiliar, asa e?” „Intr-adevar”. „Intr-o companie mare?” „Nu chiar, am pornit pe cont propriu acum aproximativ un an si jumatate iar firma mea este de dimensiuni destul de reduse. Dar incercam totusi sa fim cei mai eficienti.”

Tacerea lui subita mi-a permis sa il studiez. Destul de scund, cu siguranta in varsta de peste 50 de ani. Un par vopsit negru (cu success). Mai subtire decat un stalp de semafor (presupun ca purta cea mai mica marime posibila la haine), dar cu o privire extrem de inteligenta. Il priveam si am avut impresia ca tot acel corp al lui exista doar pentru acei ochi.

„O oferta pe care nu o puteti refuza”

„Daca sunteti cel mai eficient, asa cum spuneti, am o propunere pentru dumneavoastra. De fapt o oferta. O oferta pe care nu o puteti refuza.” „Nu imi cereti sa investesc, am facut-o pana acum si nu stau foarte bine la capitolul cashflow in aceasta perioada”. Eram in Februarie 2006. Cu cateva luni in urma, tocmai ma mutasem intr-un birou nou, primul meu birou adevarat, in zona Unirii. Imi investisem primul meu profit obtinut din aceasta afacere in renovarea biroului si in proprietati…

„Veti adormi sarac si va veti trezi bogat”

„Exista un teren care se afla in partea de nord a orasului, in aceasta zona de lux” mi-a descris el zona unde se afla terenul, zona care intr-adevar mai este si astazi considerata printre primele trei din Bucuresti. „Probabil ca stiti cat este de scumpa aceasta zona. Vedeti, vom avea ocazia sa cumparam acest teren la un pret extrem de mic, aproximativ la un sfert din valoarea lui de pe piata. Acest teren va va schimba viata. Veti adormi sarac si va veti trezi bogat”. „Si de ce imi oferiti mie aceasta oportunitate? De ce nu cumparati dumneavoastra aceasta propietate?”

Grecul refuza…

„As face acest lucru, dar nu am suficienti bani sa o cumpar singur.” „De cati bani mai aveti nevoie?” „Nu mai mult de 15.000 de euro”. „Pentru ce?” „Exista un tip de etnie rroma care controleaza un batran din Timisoara. Ii vom da acestuia 30.000 de euro, pentru a pregati documentele si pentru a ne vinde proprietatea la acest pret. Va avea imputernicire din partea proprietarului”. „Bine, aceasta este cartea mea de vizita. Daca gasiti aceasta suma, faceti ordine in documente si cumparati terenul, ma puteti suna pentru a construi ceva acolo sau pentru a-l vinde. Daca va hotarati sa il pastrati, nicio problema. Va doresc toate cele bune”. „Nu sunteti suficient de inteligent, aceasta este o mare oportunitate; nu va bate norocul la usa in fiecare zi”. „Nu am reusit niciodata sa fac bani fara sa muncesc, este prea tarziu sa incep acum”.

… si intra italianul in afacere

„Buna ziua, Ilias, ce faci?” Ma concentrasem pe munca mea pentru aproximativ doua luni, dar nu aveam cum sa imi evit soarta… Vocea de la telefon apartinea unui alt client de-al meu Italian, care m-a sunat la cateva zile dupa Paste. Tocmai ce incheiasem o tranzactie dificila cu acesta si ma gandeam ca are intrebari legate de acest lucru. „Elias, bunul meu prieten Elias. Am demarat o nou tranzactie fara tine, dar vreau sa mi te alaturi. In aceasta afacere nu vei fi broker, ci consultantul meu. Te deranjeaza?” Accentul lui italienesc si graba cu care vorbea m-au facut intodeauna sa zambesc. „Bineinteles ca nu. Voi fi onorat sa lucram impreuna. Despre ce este vorba?” „E o tranzactie importanta la care lucrez. Maine ne intalnim cu toti cei implicati. Vino la intalnire si iti voi povesti despre ce este vorba ca cateva minute inainte ca aceasta sa inceapa”.

Intanirea cu… „gasca”

Ploile din aprilie sunt de obicei primile care sunt calduroase dupa iarna si martie reci. Aceasta a fost de asemenea una neasteptata si m-a prins fara haina si masina! (Slava Domnului vanzatorul de la care cumparasem acel costum nu era prezent sa ma vada intrand in intalnire cu acesta pe jumatate ud. M-ar fi omorat…) Intalnirea a fost programata la un… showroom. Intarziasem 5 minute dar clientul meu italian mi-a spus la telefon ca „e in ordine, vei asculta, vei intelege repede”. Astfel ca am intrat in in pas grabit in showroom. Nimeni nu mi-a acordat atentie. Era acolo doar o doamna plictisita in spatele unui monitor de calculator, muncind din greu probabil (= jucand solitaire). Am intrebat-o unde se aflau toti ceilalti (stiu, sunt enervant uneori). A incetat sa mai priveasca in monitor si si-a indreptat usor privirea catre mine.

Presupun ca i-a fost mila, de aceea s-a hotarat sa ridice mana si sa imi indice o usa care era inchisa. Am batut la usa. O voce a spus „intra” si am pasit inauntru. Nu pot sa neg ca am fost surprins. In dreapta mea clientul meu italian zambea. Grecul pe care il intalnisem cu doua luni in urma ma privea, din spatele unui birou, aflat in fata mea (parul lui era intotdeauna vopsit impecabil). In stanga mea am observat trei domni, de etnie rroma. O doamna in varsta de peste 40 de ani era piesa care completa puzzle-ul. Dansa traducea. „Luati un loc, v-a prins ploaia!” a realizat clientul meu italian. „Bine ai revenit tinere. Acesta este destinul, nu-i asa?” m-a intrebat grecul subtirel. „Facem o echipa excelenta. Si acum suntem gata sa incepem” a continuat el. „Echipa?” m-am gandit eu… „mai potrivit ar fi sa spuna gasca”…

Maine, partea a doua.

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

1 Comentariu

  1. Eygenia 12 Mar 2010
    Răspunde

    I’m eagerly waiting for the secont part! 🙂

Ce părere aveţi?