“Domnule Ilias, imi dau demisia, nu pot sa lucrez dupa ora 18.00, prietenul meu nu ma lasa”

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Un om de afaceri de succes…

(All time classic, 14.10.2008)

Duminica dupa masa, in zona Radu Beller din Bucuresti. Cafenelele sunt pe jumatate pline, de aceea sunt multe locuri de parcare libere. Un tanar pleaca, la volanul Maybach-ului sau (presupun ca dorea sa se simta mai in siguranta, de aceea si-a cumparat o masina de 600.000 de euro – sper ca nu in leasing…) acum fiind trei locuri de parcare libere.

La doua secunde dupa aceea, un Mercedes imens vireaza ilegal la stanga stand acum in fata celor trei locuri de parcare. Cu o judecata de om mare (presupun), soferul decide sa nu parcheze pe niciunul dintre cele trei, plasandu-si masina pe trecerea de pietoni blocand-o astfel. Se asigura de asemenea ca jumatate din masina lui ocupa trotuarul si ca celelate masini nu pot trece cu usurinta.

Acest domn onorabil coboara. Are perfect stilul omului de afaceri de succes. O tunsoare caracteristica, ochelari de soare scumpi si haine casual, foarte discrete (adica numele marcii nu acopera jumatate din tricou, ci doar 10 centrimetri). Intra in cafenea, pasind incet, verificand daca sunt prezente feminine si daca acestea il admira.

Decide sa ocupe un loc langa fereastra pentru a beneficia garantat de vizibilitate maxima. Apoi cauta in imprejurul lui si gaseste ceva de citit. Ca un om de afaceri serios, presusun ca isi doreste sa fie informat in ceea ce priveste criza economica mondiala a creditelor, dar pentru inceput va incerca ceva mai usor, ziarele „Libertatea” si „Click”. Acolo va putea sa identifice urmatoarele sale tinte feminine „greu de atins” la care sa aspire.

Se opreste din citit pentru o vreme. Probabil ca mintea lui inteleapta gandeste acum cu o viteza de 1.000.000 de rotatii pe secunda. Priveste in jur, survoland zona, nicio femeie nu il priveste. Continua sa gandeasca. La ce? Presupun ca incearca sa isi dea raspunsul la intrebari critice precum „cam ce buget ar trebui sa aloc asteia?” sau ” nu imi spune ca si asteia trebuie sa ii cumpar o masina pentru a o cuceri”.

Isi comanda cea mai la moda cafea disponibila si revine la gandurile sale (nu ii place sa o bea, dar e la moda). Paginile ziarului sunt mari. Daca nu ar fi fost cu siguranta ar fi observat-o pe doamna cu dizabilitati din caruciorul sau cu rotile, care se chinuia de 5 minute sa treaca pe trotuar. Dar aceasta nu ar trebui sa isi faca probleme. Daca nu va reusi pana cand va pleca el, ii va da 100 – 200 de ron si cu siguranta va fi bucuroasa, trebuie sa stie ca el este un generos.

(Daca vreunul dintre dumneavoastra ma va vedea comportandu-ma ca tipul asta, VA ROG VENITI SI ARUNCATI-MI APA IN FATA, va voi ramane foarte indatorat.)

„Domnule Ilias, imi dau demisia, nu pot sa lucrez dupa ora 18.00, prietenul meu nu ma lasa”

(All time classic, 14.10.2008)

Un salariu mare (imens). Un mediu de lucru excelent. O explicatie clara a ceea ce avea ea de facut. Avea optiunea sa demareze o afacere impreuna cu mine, pe care sa o conduca ea ca si director iar in trei ani sa imi devina partener. Ar fi primit orice avea nevoie.

Nu, nu era suficient, deoarece eu am avut „ridicola” pretentie sa ii cer sa se achite de toate sarcinile neincheiate inainte de a pleca, sa isi asume responsabilitatea pentru actiunile ei, sa nu lase documente importante ale companiei peste tot prin birou si sa nu ii spuna prietenului ei sa vina sa o ia in fiecare zi la 17:30 pentru ca ei nu ii placea sa astepte.

M-a „pedepsit” exact asa cum meritam, a cazut de acord cu fratele mau sa ramana pana la sfarsitul lunii octombrie iar pe mine m-a anuntat ca va mai veni la munca „pentru maxim trei zile”.

Nu este de ajuns sa fii o persoana buna, si mai este important sa te si comporti ca un adevarat profesionist si nu ca o diva. (Daca i-as intreba pe toti oamenii de afaceri pe care ii cunosc mi-ar impartasi aceleasi povesti, asa ca nu sunt singurul… sa fie acest lucru o usurare? Nu.)

2010: Stiu, toate acestea li s-ar putea parea rupte din „povesti cu zane” majoritatii oamenilor. Dar va amintiti ca in urma cu doar 18 luni acestea erau experiente cu care aveam de-a face zi de zi?

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

1 Comentariu

  1. Raluca Munteanu 05 Jul 2010
    Răspunde

    Unii dau cu piciorul la noroc si altii ca mine ar munci nonstop daca ar avea unde.

Ce părere aveţi?