MIPIM 2012: Europa începe să-și revină. România nu mai este un „cuvânt interzis”

FacebooktwitterredditlinkedinmailFacebooktwitterredditlinkedinmail

Butonii de la costumul său costau cât jumătate dintr-un salariu mediu din România. Investiția în costumul său ar fi putut finanța achiziția unei noi mașini. Domnul din fața mea era o persoană care reprezenta miliarde de Euro. A fost surprins să audă cuvântul magic, rostit de mine: „România”. Am observat mișcarea feței sale, s-a înclinat la 15 grade înainte să mă întrebe: „și ce ați vrea de la mine?”

În trecut aceasta a fost atitudinea cu care m-am confruntat la MIPIM, EXPO REAL sau alte evenimente importante. În 2012 asta s-a întâmplat doar o dată, un semn clar că lucrurile vor fi mai bune pentru această parte a lumii, mai precis România.

Imobiliarele europene: pregătite să își revină

MIPIM este târgul imobiliar numărul 1, trend setter-ul pentru întreaga industrie. În acest an situația a fost complet diferită față de trecut. Oamenii au fost mai concentrați pe afaceri; mai puține petreceri, mai multe întâlniri. Am văzut fețe mai mulțumite; am observat un interes mai mare pentru proiecte și am identificat diferite acorduri și tranzacții importante. Atmosfera a fost complet diferită față de trecut.

Imobiliarele europene par că își vor reveni. Dacă vreți o predicție, aș spune că în proporție de 60% este posibil ca acest lucru să se întâmple în 2012. Banii sunt aici, în așteptare. (Într-un alt articol voi explica de ce acești bani sunt blocați și ce ar trebui să se întâmple pentru a schimba statutul actual). Noi proiecte au început să apară în Europa și în lume, mai bune ca în trecut, mai apropiate de realitatea curentă.

Bursele europene și globale oferă o imagine mai clară a banilor lichizi existenți și a euforiei piețelor: SUA, Germania, Franța – toate sunt aproape de culmi istorice.

Întrebările principale sunt:

– „Când își vor reveni economiile europene?”

– „Ce se va întâmpla cu băncile? Când ne vom întoarce la stabilitate?”

„România” nu mai este un cuvânt urât

Atmosfera legată de România este mai bună decât în trecut. Cifrele macroeconomice bune ale țării au dat un plus locației geopolitice strategice și abordarea mai sănătoasă a mediului de afaceri îi fac pe oameni mai încerzători în potențiale investiții aici. Mulți investitori sunt pregătiți să discute posibilitatea dezvoltării unor proiecte în România. Au fost mai mulți decât suma totală a investitorilor pe care i-am identificat în 2009-2011. În acest an am găsit la MIPIM:

·         Un inters puternic pentru Retail și proprietăți generatoare de venit în general

·         Un interes crescut pentru proiecte de Leisure și Hoteliere

·         3 clienți pe segmentul de birouri (!)

·         Un domn curajos (reprezentând un fond foarte mare) care vrea să investească în proiecte rezidențiale

·         4 companii serioase cu interes de a se extinde în România (cu care voi semna, cel mai probabil, acorduri de reprezentare).

„Deci a venit și vremea noastră?

Nu. Cel mai probabil asta se va întâmpla în 2013 când vom putea simți o diferență și va fi mai clar în 2014, asta dacă Europa iese din criză în acest an.

„Putem, cel puțin, să începem din nou petrecerea?”

Nu. Asta, probabil, se va întâmpla în următorii 5 ani. Investitorii sunt atenți. Vor investi în România în proprietăți bune, sau proprietăți „interesante” la prețuri atractive. Nu vor mai veni … pentru a ne ruga să le vindem proprietăți. Când spun că lucrurile se vor îmbunătăți, nu vă așteptați la o revenire a obiceiurilor proaste din trecut.

Aceasta este analiza mea cu privirea la MIPIM 2012. Voi ce părere aveți? 

FacebooktwitterredditlinkedinmailFacebooktwitterredditlinkedinmail

2 Comentarii

  1. Paul Dumbravanu 18 Mar 2012
    Răspunde

    Interesant articol. Mai avem nevoie de un cadru economic stabil si deschis noilor investitii…potential exista

  2. Radu Suciu 19 Mar 2012
    Răspunde

    "Un domn curajos (reprezentând un fond foarte mare) care vrea să investească în proiecte rezidențiale."
    Nu imi trimiteti si mie adresa de e-mail a acelui domn curajos ??? As dori sa ii adresez o intrebare curajoasa ! 🙂

Dă-i un răspuns lui Paul Dumbravanu Anulează răspunsul