ILIAS PAPAGEORGIADIS, grecul din imobiliare: „De pe piața imobiliară au dispărut taximetriștii și prostituatele”

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

 

Autor: Alexandru Vărzaru

Sursa: kamikaze.ro

Pe forumuri i se zice grecul. După Jean Valvis, Papageorgiadis este al doilea cel mai cunoscut grec din România. Are un blog, www.iliaspapageorgiadis.ro, unde-și scrie poveștile cu imobiliari proști, vânzători lacomi și clienți naivi. A devenit foarte cunoscut prin 2007-2008, fiind cel care, în contra direcției, zicea că vine criza și prețurile pică. De atunci îl urmăresc și pe spusele unora ca el îmi bazez cu credința că îmi voi lua apartament cu 20.000 euro în centrul Bucureștiului.

Reporter: Cine sunteți, de unde veniți?

Ilias Papageorgiadis: Familia mea a făcut comerț în Imperiul Otoman, pentru că era o zonă fără granițe, cum e acum Uniunea Europeană. Când Grecia a pierdut războiul cu turcii din 1922, ai mei au trebuit să o ia de la zero. Fuseseră foarte bogați în Turcia, dar au pierdut totul și au venit în Grecia doar cu hainele de pe ei. Până în 1957 familia mea avea deja cea mai mare afacere cu carne din Grecia. Cumpărau toții mieii din Grecia de Nord și Macedonia și îi trimiteau în Atena, cam 10.000 pe săptămână.

Rep: Țin minte de pe blogul dumneavoastră povestea cu marea nenorocire.

I.P.: În 1957, cei din familie au cumpărat camioane, ca să facă un și mai bun comerț cu Atena. Au trimis spre Atena toate mașinile cu miei, pline înainte de Paște. A fost un sabotaj, mașinile au rămas blocate undeva și nu au mai ajuns la Atena decât foarte târziu. Până să își dea seama, au pierdut 2 zile. Au ajuns la Atena sâmbătă după-amiază, înainte de Paște. Mieii au fost cumpărați cu 42 de drahme și au fost vânduți cu 11. Pierderile au fost, în banii de azi, de două milioane de euro. Mieii nu fuseseră cumpărați cu facturi, ci pe cuvânt. Au avut 2 opțiuni. Prima să zică „scuze, vă dăm banii în 5-10 ani, acum am pierdut totul.” Au ales au doua variantă: un împrumut extrem de mare, unul dintre cele mai mari care au existat în Grecia atunci, ca să dea banii înapoi, să nu piardă oamenii banii. Împrumutul a fost plătit în toatalitate în 1989. Totul, ca să nu pierdem respectul societății. În 1974 am fost aproape să plătim împrumutul, dar din cauza regimului coloneilor și a războiului din Cipru, dobânda a crescut de la 4% la 42%. A fost o alegere foarte dificilă. Nu știu câți oameni ar alege să facă asta, dar așa a făcut familia mea și eu sunt mândru pentru asta.

Rep: De ce ați venit în România?

I.P.: În 2003 eram jurnalist și aveam o companie de marketing politic, făceam campanii pentru politicieni. Aveam și o firmă de comerț. În orașul meu, Katerini, sunt cunoscut ca jurnalist, încă din 1991. În 1993 am făcut prima revistă gratuită din Grecia. În 1996 aveam o emisiune de televiziune, dar ma înțeles că asta nu merită. Jurnalismul este o treabă foarte bună, interesantă, dar există o vorbă: jurnalismul este cea mai bună meserie dacă știi când trebuie să renunți la ea. În 2003 m-am gândit mult și mi-am dat seama că Grecia o să cadă după Jocurile Olimpice. Eram sigur. Am vorbit cu mulți și toată lumea mi-a spus că sunt nebun. Deficitul era încă mic, totul părea super-OK, dar eu am zis că nu mai merge. Ca jurnalist am fost în diferite țări, în Serbia, în Bulgaria, Macedonia, nu mi-au plăcut. În 2004 am venit în România și am zis că aici este pentru mine. Primul lucru care m-a impresionat în România a fost că ninsese foarte mult, dar străzile erau curățate. În Grecia, dacă ninge, toată lumea se plânge și nimeni nu face nimic. M-am gândit: „Uau, ce țară organizată, toate bulevardele sunt deschise!”. Un alt motiv a fost că atunci , în 2004, statul avea multe defecte. Exact ca în Grecia! Dacă ești neamț, dacă vii din Danemarca, aici ai un șoc cultural. Pentru cineva care este obișnuit cu aceste situații pe jumătate neclare, e la fel. Alt motiv: unde locuitorii nu au încredere în sine, toată lumea se plânge și foarte puțini fac treabă, asta înseamnă că eu, ca străin, au spațiu să intru. Eu am venit aici cu foarte puțini bani. Aveam bani să îmi cumpăr o mașină mai bună. Și am început de la zero. Dacă ești străin, știi ce îți scrie în frunte? „Prost”. E valabil pentru toate țările. Șase luni am investit să înțeleg România.

Rep: Practic ce făceați?

I.P.: Alesesem să fac imobiliare. Aveam întâlniri toată ziua, verificam documente, întrebam ce e aia cadastru, carte funciară. Nu aveam bani, trebuia să înțeleg.

Rep: Prima afacere o mai țineți minte?

I.P.: Știu toate propritățile pe care le-am cumpărat sau vândut, pentru mine Bucureștiul înseamnă asta: câd merg cu mașina îmi zic „Aici știu cine e proprietarul, aici știu cât am câștigat, aici știu ce am pierdut”. Prima afacere a fost un teren în sudul Bucureștiului pe care l-am cumpărat și apoi l-am vândut pentru un client al nostru cu un profit foarte mare. Cine l-a cumpărat l-a vândut încă o datp, și abia cine l-a cumpărat a treia oară a construit o clădire de apartamente.

Rep: Mai știți primul profit?

I.P.: Câteva mii de euro. Nu a fost ceva excepțional, am început de la zero. Nu am avut birou în primele luni. Cu toate astea, încercam să îmi respect clientul, încercam să nu fac prostii. Nu pot să zic că am fost perfect, dar România m-a ajutat să învăț.

Rep: Când au crescut prețurile în România? Mai țineți minte momentul?

I.P.: În 2004, în decembrie, România trecea prin aceleași proceduri prin care trece Serbia acum la intrarea în Uniunea Europeană. Și țin minte că a apărut un domn foarte drăguț la televiziune care a spus că în următorul an, din cauza intrării în UE, prețurile vor crește cu 30%. Și a doua zi dimineață toată lumea a crescut prețurile cu 30%.

Rep: Bun, ați fost pe o piață care a crescut brusc. Cum era?

I.P.: A fost o minoritate de oameni serioși care au făcut bani și o majoritate de oameni neserioși care au făcut și ei bani. Am văzut foarte multe  cazuri când un om neserios a făcut o grămadă de bani. Modelul creat de presă după 2004, din păcate, a fost că barbații tari sunt cei ce fură pe alții și fac bani ușor, și după aia cheltuiesc banii pe fete. Și fete care primesc bani ușor, fără muncă. Păcat! Și mulți au crezut că asta va dura o viață. Facem bani mulți și mergem în Monte Carlo și SUA și Bora Bora, și când nu avem bani, mergem mâine dimineață și facem alții. În Grecia avem o vorbă: Paște e o zi pe an.

Rep: Deci Paștele a fost doar între 2004 și 2007?

I.P.: A fost. Gata. Dacă observi, majoritatea oamenilor care au furat banii i-au și pierdut, pentru că până-n ultima secundă au mai investit în proprietăți pe care voiau să le vândă de două-trei ori mai scump. Dacă ai banii, nu înseamnă că ești și inteligent, că ai să fii om de afaceri. Oamenii care nu au știut să lucreze cu banii lor au pierdut totul. Asta e o lecție pe care nu știu câți au înțeles-o. Am pierdut o grămadă de bani încercând să-mi protejez clienții.

Față-n față cu Maradona

Rep: Cum așa?

I.P.: O dată m-am luptat cu Diego Armando Maradona. A fost o situație când am spus: să termine proprietarul cu hârtiile și după aia cumpărăm terenul. Investiția era enormă, zeci de milioane de euro. Dacă tu pui pe masă o grămadă de bani, ai nevoie de o minimă garanție. Dacă cineva nu vrea să-ți dea acea garanție, trebuie să ai o frică: de ce nu vrea? Probabil ceva miroase urât. Clientul a fost supărat pe mine pentru că avocații lui i-au spus că totul este în regulă, la fel și arhitecții. Eu am blocat tranzacția. Altcineva a cumpărat, unde consultantul lui i-a spus: „lasă, totul este OK”, și au trecut 5 ani și nici  acum nu face nimic, pentru că terenul are probleme legale și urbanistice.

Rep: Și ce s-a întâmplat?

I.P.: Am pierdut comisionul meu de câteva sute de mii de euro, au trecut 3 ani în care clientul nu a mai vorbit cu mine. După 4 ani mi-a spus: „Bravo, ai avut dreptate. Plătesc o cină.” Ce să fac cu cina ta?

Rep: Dar ce treabă a avut Diego Armando Maradona?

I.P.: Pentru că mă certam cu proprietarul, vrând să-mi protejez clientul, și el mi-a spus: „Dacă tu știi ceva despre imobiliare, eu sunt Diego Armando Maradona!”.

Rep: Cum vedeți acum piața? Care este situația?

I.P.: Sunt fericit acum pentru că piața este ceva mai curată. Multă lume a plecat. Nu mai sunt taximetriștii, nu mai sunt prostituatele. Intrai într-un taxi și te întreba: Vrei să cumperi un teren? Unde? Și aflai că era situat la capătul lumii și costa doar 10 euro/mp. Acum nu mai e așa, oamenii sunt mai serioși, piața este mai concentrată. Dar mentalitatea nu se schimbă așa ușor. Mulți oameni nu vor să audă realitatea. Când am scris că piața o să cadă, mulți au fost supărați pe mine.

Rep: Ați pierdut clienți când ați început să ziceți lucrurile astea?

I.P: Bineînțeles. Dar pot să zic acum că nu am mințit. Dacă vrei să auzi doar lucrurile frumoase, există alții. Afacerile înă trebuie făcute pe termen lung. Dacă te las să faci o prostie azi, mâine nu mai ai nimic.

Rep: Cât trebuie să mai scadă piața?

I.P.: Important e ca situația să fie reală. Dacă e mare cererea, să crească prețurile, de ce nu? Dar dacă nu și dacă oamenii încearcă doar să manipuleze piața, asta nu e sănătos. Începând cu 2009, în fiecare ianuarie, foarte mulți oameni inteligenți vin și declară că prețurile vor crește. Dar fără să existe cerere. Și ce fac ei? Blochează piața, se joacă cu sentimentele oamenilor, ei par niște oameni buni, și până la urmă, cineva care are o ofertă la un preț bun nu vinde și așteaptă ceva și mai bun și pierde oferta. Ieri m-am întâlnit cu o domană care a venit la biroul meu cu prăjituri și mi-a spus lucrul următor: În 2010 avea un apartament în Dorobanți, de 4 camere pentru care avusese o ofertă de 230.000 euro. „Domnule Ilias, mi-ați spus să vând și să dau și o statuie cumpărătorului, pentru că prețul o să scadă. Soțul mi-a spus că prețul o să crească, că așa a citit în presă, și a cerut 280.000. După un an, când am avut nevoie de bani, am vândut apartamentul cu 140.000.” Până la urmă, eu am spus adevărul, iar ei au pierdut o grămadă de bani. Este o artă să cumperi, dar este si mai dificil să vinzi.

Rep: Ce se întâmplă în Grecia acum?

I.P.: Multe lucruri. În Grecia există acum un neoficial război civil. Mai mult sau mai puțin, acum sunt 2 categorii de oameni: cei care vor euro, vor să rămânem în Europa, cu probleme multe, dar să rămânem. Și ceilalți, care spun lasă-mă cu euro, lasă-mă cu Europa, lasă-mă cu datoria noastră, hai să dăm faliment. Pentru că sunt frustrați după 1 milion de măsuri de austeritate.

Rep: Unde vă plasați?

I.P: Eu zic că trebuie să rămânem în euro. Dar nu sunt de acord cu pachetul de măsuri de austeritate care nu a rezolvat nimic. Ei impun în fiecare săptămână noi măsuri. Dar ce facem pentru evoluție, pentru creștere? Nimic.

Rep: Cum vi se pare România prin comparație?

I.P: România are mai multe avantaje decât Grecia. Românii nu înțeleg cât de mari avantaje au ei ca țară. Nu au datorie mare, nu au deficit mare, au o economie foarte OK și potențial de creștere. Românii plâng, dar unde este bine acum? În Germania? Este OK în Franța? În Italia? Spania? Să-mi spună și mie. 

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Ce părere aveţi?