Piața Energiei Regenerabile din România – toamna anului 2012: Ultima șansă pentru dezvoltarea proiectului? Ultima șansă pentru deblocarea proprietății?

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Această vară a fost una foarte încărcată. Una câte una, aproape toate țările europene și-au închis sectorul fotovoltaic. Astfel sute de noi investitori au venit în România, una dintre puținele țări din lume cu o schemă de subvenții „atractivă”.

La sfârșitul lunii septembrie, am făcut rezumatul activității companiei mele pe timpul verii și am ajuns la câteva concluzii interesante:

  • Portofoliul companiei mele s-a schimbat în proporție de 90% în comparație cu aprilie.
  • Aproape toate proiectele fotovoltaice bune sunt, într-o formă sau alta, vândute sau sub contracte de pre-sale.
  • Există proiecte ce au picat la 2 sau 3 procese de Due Diligence și sunt, încă, disponibile spre vânzare.
  • Investitorii continuă să vină însă astăzi cererea pentru proiecte fotovoltaice bune, fezabile, bancabile și credibile este mai mare decât oferta.

În compania mea am angajat un avocat in-house pentru a realiza un process de pre Due Diligence pentru toate proiectele pe care le primim. Trecând prin peste 80 dintre ele, am creat o listă de întrebări și criterii pentru a le evalua, încercând să le analizăm prin ochii investitorilor (și avocații acestora). Proiectele sunt prezentate doar dacă trec de această fază. Până acum, doar 50% din cele verificate au fost adăugate la portofoliul nostru.

Cererea pentru proiecte noi (bune) până la sfârșitul anului 2013

În acest moment este clar că există o cerere importantă pentru proiecte noi și corect dezvoltate. Multe au fost gândite doar pentru a fi vândute, nu și pentru a fi construite. De aceea rămân, de obicei, nevândute și își pierd valoarea în scurt timp.

Schema de subvenții actuală cu 6 certificate verzi este așteptată să rămână în vigoare până la sfârșitul anului 2013. Deci, dacă nu se întâmplă ceva neașteptat, acest apetit pentru proiecte va dura până în vara anului viitor (nu uitați că este nevoie de timp pentru a construi și comisiona).

Un proiect nu se dezvoltă în câteva săptămâni

Există persoane care promit dezvoltarea unui proiect în „45 de zile – maxim 3 luni pentru orice proprietate”. Nu trebuie să aveți încredere în astfel de promisiuni. Majoritatea proiectelor dezvoltate astfel nu trec de faza de Due Diligence. Un proiect PV are nevoie de 3-5 luni pentru a fi dezvoltat dacă terenul este intravilan (sau are PUZ-ul aprobat), în timp ce în cazul unui teren extravilan va avea nevoie de 6-8 luni.

Ultima șansă pentru deblocarea proprietății?

Există mii de investitori care au cumpărat un teren „undeva în afara orașului” și această proprietate este blocată de 4 ani. Nu au clienți sau oferte, chiar și la prețuri minime. Terenul lor „extravilan” s-a dovedit a fi un teren agricol.

Situația actuală a sectorului fotovoltaic le-ar putea oferi o șansă. Dacă un teren are parametrii buni (plat, cu o deschidere decentă, aproape de punctul de conectare, etc.) poate deveni baza unui nou proiect. Diferența dintre costul dezvoltării și prețul de vânzare este suficientă pentru a asigura o ieșire cu un profit rezonabil. Nu aveți încredere în zvonurile cu prețuri imense. Tranzacțiile adevărate se încheie la prețuri mai mici, însă venitul proprietarului este, totuși, foarte bun.

Terenuri și clădiri

Acum 6 luni auzeam doar de oameni interesați de proiecte fotovoltaice. Acum avem mai multe tranzacții și un număr de construcții în derulare, dovadă că în multe cazuri acest interes s-a materializat.

Următoarea perioadă le poate oferi o șansă foarte bună proprietarilor de terenuri extravilane și clădiri industriale mari, de a dezvolta un proiect fotovoltaic și să aducă valoare adăugată proprietății lor.

Acum un an ar fi putut fi prea devreme. Peste un an s-ar putea să fie prea târziu.

PS: Mi-au trebuit luni de zile pentru a găsi, a alege și a forma o echipă de experți ce poate garanta dezvoltarea serioasă a unui proiect pentru a oferi acest serviciu clienților mei. Am pierdut bani înainte să găsesc persoanele potrivite. Nu trebuie să credeți că „oricine cu niște conexiuni” poate face acest lucru.

Un proiect fotovoltaic bun este unul ce va trece cu succes de un proces de Due Diligence strict și va fi pregătit pentru a fi construit, ridicându-se la înălțimea investitorului și a EPC-ului acestuia. 

Facebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmailFacebooktwittergoogle_plusredditlinkedinmail

Ce părere aveţi?